Raureni – magiun de prune si tomate nedepilate

Am folosit si bulionul de la ei, dar am ales pentru exemplificare exact ce se afla in frigider. Sunt produse la Raureni in judetul Valcea. Conform informatiilor de pe site, fabrica are traditie de pste 40 de ani, iar in 2008 a fost preluata de o societate privata. Probabil ca „fata noua” si prezenta extinsa in magazine e meritul lor. Este o afacere de familie ca multe altele care ar merita sustinere in Romania. Business Magazin le-a prezentat povestea intr-un material dedicat. 

Ca sa revin strict la ceea ce cunosc direct, precizez ca am descoperit magiunul de prune in urma cu jumatate de an. Am decis atunci sa aleg pe cat posibil pentru consum produse cu cat mai putin zahar. Mergand la raftul cu conserve am gasit magiun de prune Raureni si, bineinteles, l-am luat din curiozitate. Mi-a placut foarte mult de la primul borcan, desi nu as fi crezut pentru ca are un gust dulce-acrisor.  De atunci cumpar frecvent. Imi pare rau ca nu am facut o fotografie si cu sacosa de borcane goale pentru ca mai bine de jumatate dintre cele mici erau de la acest magiun de prune.

Borcanul l-am cumparat cu maxim 8 lei ultima data de la un supermarket de cartier. La ingrediente scrie doar „prune de toamna”. Nu are zahar adaugat si este minunat la micul dejun si nu numai. Cand se schimba sezonul o sa incerc si niste prajituri cu el. Alternativa mai cunoscuta si cu premii multe si certificate este magiunul de prune Topoloveni, dar acesta are un pret de vreo 3 ori mai mare. Acela cred ca e bio.

magiun de prune raureni

Tomatele nedepilate in sos de tomate mi-au atras atentia cu un detaliu din sectiunea ingrediente. Scrie pe ambalaj ca are: tomate, sos de tomate si sare. Daca sosul de tomate la randul sau are doar tomate (asa cum imi amintesc ca am citit pe borcanele cu bulion folosite in iarna) atunci e bine. Sper sa nu fie o „portita” pentru ca as fi dezamagita.

Are o denumire cel putin amuzanta, in opinia mea. Daca as fi vrut sa spun ca rosii nu sunt decojite le-as fi numit mai simplu in coaja sau intregi. Pretul este destul de bun (in jur de 4 lei borcanul mare). Pentru mine sunt minunate la prepararea mancarurilor chiar si pe timp de vara. In mod normal in sezonul cald foloseam rosii proaspete, dar necesita putin mai mult timp. Cand vrei sa gatesti ceva rapid si sa tii rosiile proaspete pentru salata, e util sa ai la indemana acest borcan. E bun de tot la sosuri pentru paste.

tomate in sos de tomate nedepilate raureni

Nu am o fotografie, dar dupa cum am spus si mai sus imi place si bulionul Raureni. Cand l-am ales, tocmai terminasem stocul cu conserve de la bunica. Am stat cel putin un sfert de ora in fata raftului din supermarket pentru „a scana” ingredientele. Nu sunt vreun specialist in chimie sau agricultura, dar cred ca ingredientele sanatoase sunt in parte cele de care am auzit. Daca sunt cuvinte pe care nu le pot pronunta sau formule atunci imi ridic semne de intrebare. Am ales bulionul Raureni pentru ca am identificat cu ochii si cu mintea toate ingredientele, pentru ca are un pret bun (poate corect, nu as zice ieftin) si pentru ca este fabricat in Romania.

Observ ca au deschis recent si un blog unde ar fi interesant sa publice cat mai multe idei, retete, poate chiar adunate de la clienti.

Farmec a vandut mai mult in prima jumatate a anului 2013

In comparatie cu aceeasi perioada a anului trecut vanzarile companiei clujene au crescut cu 16 procente, conform datelor publicate pe site-ul companiei. 

Conducerea Farmec SA motiveaza aceste rezultate ca fiind rodul „investițiilor constante în îmbunătățirea și dezvoltarea portofoliului de produse”. Concret cresterea a venit de produse cosmetice Farmec Natural si Gerovital Plant Tratament, dar si din segmentul produselor de curatenie intens promovate in primavara acestui an prin asocierea cu actrita Maria Buza. Partial la cifre se pare ca a contribuit si prima parte a sezonului cald care a adus crestere a vanzarilor de produse pentru protectie solara si cele pentru epilat.

Pana acum cativa ani urmaream cu suspine reportaje despre cum produsele cosmetice romanesti sunt foarte apreciate peste Ocean, iar romanii se bucura numai cu produse internationale. Parca aveam un regret usor pentru ca simteam incredere in ai nostri ca pot face produse bune la preturi de bun-simt.

Ce ma intreb acum e daca inclinarea conationalilor pentru cosmeticele fabricate in Romania e urmare a unei evaluari simple, urmare a unui spirit usor nationalist (influentati sau nu de exploziile media pe acest subiect) sau pur si simplu o renastere fireasca a fidelitatii pentru marci cu traditie?

Ce produse Farmec folositi? De ce le-ati ales? Si invers, le excludeti categoric de pe lista de cumparaturi? Sau pur si simplu nu v-au convins?

Personal folosesc cu incredere demachiantul pentru ochi si buze Gerovital Plant. Este doar un exemplu si alegerea clara in detrimentul solutiilor in doua culori cu consistenta uleioasa, fie ele fabricate local, fie din import. Iar pentru aragaz am mare noroc cu Triumf pe care il folosesc, insa, „cu manusi” si la propriu si la figurat.

Nufar si Triumf

Triumf

Are parte marca Dacia de evaluare obiectiva?

Dacia Logan

Dacia Logan

Ma intreb pornind de la opinie si o invitatie la dezbatere a lui Moise Guran pe care o puteti citi aici.

In situatiile pe care le-am intalnit foarte des parerile legate de Dacia par intotdeauna cu mult suflet, fie ca sunt de bine, fie ca sunt de rau. Lasand putin imaginatia sa deseneze vad proprietarul actual de Logan, fost proprietar de Dacia 1300/1310 si de cealalta parte posesor de autoturism la prima generatie, care in copilarie nu a avut „masina mica” si sub nicio forma nu vrea sa auda de masina atat de populara. Rar am intalnit pe cineva care sa faca o evaluare obiectiva a acestei marci si atunci expunerea suna cam asa: „Dacia e o masina ieftina, facuta sa indeplineasca cerinte minime necesare, iar cerintele moderne le poate indeplini doar un automobil german sau japonez.”

In ultimii ani s-au schimbat totusi destul de multe si pe langa investitiile mai mult decat vizibile in comunicare si reclama in mod sigur specialistii romani si francezi ai Group Renault au lucrat si la dezvoltarea produselor si la siguranta si performanta lor. Ati putea sa faceti o evaluare nepatimasa a acestui vehicul? Si sa ii dati o nota fara sa va ganditi ca a generat multe bucurii si suferinte concetatenilor nostri? Si daca le-au facut e justificat raportul calitate/pret?

Daca ati reusi, la o evaluare obiectiva sa aveti acelasi numar de puncte pentru o masina Dacia si alta fabricata in afara tarii, ce ati alege? E cineva care ar alege Dacia tinand cont ca banii pe care ii dati sustin locuri de munca romanesti sau cineva care ar alege cealalta varianta, pe criteriul sec „in niciun caz Dacia”?

Ziua buna!

Si bine ati venit pe acest blog!  Imi propun sa centralizez aici informatii, prezentari, noutati, teste. Toate cu produse romanesti.

Ce veti gasi aici?

Opinii, stiri, dar si povesti cu succes si cu greseli ale intreprinzatorilor romani.  Informatii despre produse pe care le putem folosi pentru ca sunt fabricate local, pentru ca sunt mai bune decat ale concurentilor internationali sau pentru ca sunt mai ieftine. Unele pot indeplini toate aceste criterii, altele niciunul dintre ele.  Acest site are misiunea de a identifica si publica informatii despre cat mai multe produse care poarta pe eticheta textul „Made in Romania”.

Blogul poate deveni si o platforma pentru dezbateri despre cum sustinerea consumului de produse romanesti contribuie la dezvoltarea economiei.

Pentru ca e foarte dificil sa te rupi de activitatea zilnica, chiar pentru un proiect de suflet, vom privi uneori viata marcilor romanesti si din punct de vedere al campaniilor de comunicare, al tacticilor folosite de firmele producatoare, dar si al sistemului de lucru al managerilor.

Multumesc pentru vizita si va invit sa va abonati la noutati! Sugestiile, dar si reclamatiile sunt binevenite!

Toate ideile expuse aici sunt exclusiv opiniile autoarei (cu exceptia guest-posturilor si a declaratiilor semnalate cu „ghilimele”). Comentariile sunt supuse moderarii, fiind acceptate exclusiv cele legate de subiect si cele care respecta regulile gramaticii limbii romane. Preluarea partiala sau totala a textelor se face doar cu acordul scris al autoarei si trebuie insotita de legatura catre pagina sursa.